Patratel in Egipt

Partea 1.

Dupa amiaza de mai, Cairo, Patratel coboara de pe scara avionului inspirand optimist si atent aerul intepator al orientului. Uscat, aspru si fierbinte, Egiptul il intampina intr-o atmosfera sufocanta, facandu-l sa clipeasca des si incercand parca sa se trezeasca din reverie. Se afla pentru intaia oara in tara faraonilor, fiind invitat de un prieten vechi care lucra ca fotograf pentru muzeul de egiptologie.

Insa satul de calatorii (era ambasador) acceptase invitatia mai mult din obligatie, cat si dintr-o curiozitate fascinata fata de misterul femeilor acoperite de voal. In anii cat fusese trimis in Europa din spatiu in spatiu, castigase, pe langa experiente inedite, si un plictis infiorator pentru domnisoarele tipice pe care le frecventase dependent de nou. Acelasi tipar, aceiasi stare de fapt. Prietene de-o noapte sau amice de durata, ele functionau, cel putin in cazul sau, robotic, pastrand aparente, raspunzand avasurilor cum se cade si calcand tiptil pe graficul deja arhicunoscut al presupusei relatii (in engleza “hook up”.)

Anii adolescentei ii fusesera plini de vise: de libertate, atipic si…sex, insa calea pe care si-o alesese fusese, nesparat contrara. Desi in libertate, a fost tinut in firele tesute de viata pe care si-o alesese. Desi experimentat in idile, acceptase comunul ca plafon si… desi atipic in existenta, versuri de odisei ii erau straine: “Ah bietul Romeo! E ca si mort: strapuns de ochiul negru al unei fetiscane balioare, ii uie-n urechi un cantecel de inima albastra si discul inimii lui e despicat in doua de sageata orbului arcas.” aceleasi cuvinte culese candva dintr-o carte neimplinita.

Stand rezemat stramb pe geamul de la autocarul spre hotel si lovit in crestet de soarele naprasnic Patratel aiura. Inima ii batea nebuneste, dar totusi asculta glasul monoton al rotilor. Ochii I se aprindeau patrunzatori catre strada inundata de individe imbracate din cap pana in picioare, insa era cuprins de vise poate erotice, de cum va si sedus si iubit de o femeie cu buze pline si carnoase, de sani virgini si solduri calde care se vor misca, oare, intr-un ritm nebun.

Pe strada nesfarsita, se zerea strania impletire intre bogatia opulenta si saracia dezolanta. Intre copii neingrijiti si barbati care stau in cap de drum si zbiara catre cumparatori si doamnele misterioase ce se preling fantomatic prin praf. Vesminte negre, cu chipul acoperit si tragand dupa sine firele unei alte culturi.

Prietenul lui Patratel… sa-I spunem Edmond… vorbea mult si prost. Despre piramide invalmasite in temple si preoti, despre mumii care pesemne ca nu se trezeau ca-n filme buimace din Valea regilior, artefacte, Tutankhamon, un nil fara crocodili, o mare rosie care nu-I rosie, simboluri, abastractul religios. Intins intr-o parte Patratel se plictisea ingrozitor. Incercase sa-l priveasca tacut cu un ochi, dar dupa o scurta vreme a decis ca nu-l merita nici pe acela. In orice caz, Edmond nu parea sa fie deranjat.

“Esti obosit, bietul de tine, vai dragul meu, dar sa stii ce dor mi-a fost sa vorbesc romana, Nu ti-am spus ca m-am apucat sa fac un curs online? Predau egiptologie. Nu prea am studenti, dar am ocazia sa ma vorbesc si eu limba. Intre arabii astia voi inebunii. Am incercat sa-mi gasesc si eu o partenera pe aici, dar ce sa vezi, niste neintelese. Pinguini caliti la caldura. Apropo de pinguini, nu ti-am spus de perioada mea din tinerete in care… Polul Nord… singur… frig Doamne ce frig”

Patratel nu era de acord. In fapt, nici nu asculta. Cuvintele lasate in urma I se prelingeau pe langa urechi lasand in urma o dara de povesti care se evapora la prima atingere a soarelui. Era plictisit, neamuzat si realmente dezinteresat. Un prim fapt care il readuse inapoi la viata a fost figura hotelului care se intrezarea la orizont: inalt, exagerat de inalt, cu peste 60 de etaje dupa calculul sau, Hilton umbrea jumatate din drum. Adulti si copii se plimbau de colo-n colo. Palmieri margineau curtea sa interioara, iar o piscina exterioara neobisnuit de intinsa, il intampinara de domnul P. intr-o atmosfera ce ii aduse in fine un zambet pe buze.

Marginind gradina, 3 stalpi inalti cu modele umane deschideau calea catre intrarea principala. Interesant este ca desi aflat in inima orasului Cairo, cu dozele lui stricte de indocrinare, cele trei coloane razbateau imagini extatice. Cupluri pozitionate in diverse forme erotice emanau o stare de sacralitate venita parca dintr-o alta lume. Din explicatiile lipsite de substanta ale lui Edmond, erau motive grecesti. Fara sa mai fie nevoie de alte completari, Patratel, observa ca sculpturile murale infatisau adorarea femeii intr-o fresca ce copia divinitatea din alte imagini pe care le mai vazuse despre Egipt. Privea fascinat scenele pana cand fu desprins cu forta de personalul hotelui patruns de un acces de amabilitate.

De aici, povestea in poveste, cele doua personaje si-au continuat contururile unei experiente clasice de turist intr-o tara ce abunda de istorie. Din muzeu in muzeu, inotand in atatea piramide si temple si duhnind a camila, avura totusi ocazia sa se reimprospateze intr-o fabrica de parfumuri, precum si in insula Elefantina, oaza pe care faraonul modern al Egiptului Hosni Mubarak si-o faurise din nimic pentru ca sa-l desfete.

Partea a 2-a

Ehei, cei doi continuara prin a lua vaporul pe nil, oprindu-se din loc in loc, pentru o noua minunatie de piatra, fascinanta in esenta, dar realmente exasperanta daca era pusa in cadru, timp si spatiu de catre neobositul Edmond. In fata tempului Abu Simbel, acesta din urma incepu ca de-obicei: “Ei bine, poate ca nu ti-am spus (ii repetase de cel putin trei ori pe drum), in fiecare zi de 13 octombrie, anul adica, daca ma intelegi, o raza de luminte trece peste capul lui Horus, si chiar sub Ra Horahti, adica peroana zeiasca a lui Ra la apus si, daca nu-ti amintesti (isi amintea), lumineaza fata dumnezeului creator, Ptah, impreuna cu cea a faraonului, insa, atentie, o intuneca pe cea a zeului mortii Osiris.”

Intre atatea nume neinteresante de personaje, auzi!, zeita vaca Hathor, zeul sacal Anubis sau zeul bou Apis.

“Egiptenii astia sunt nebunii” gandi Patratel incercand sa-si puna cap la cap o alta fantezie cu amor, dar pastrand inca aparenta interesulului. Aici gresea. Atata vreme cat Edmond simtea ca are un public, neindoios incepea sa vorbeasca. Intai incet si molcom, apoi, pe masura ce subiectul se aprofunda si devenea mai interesant (in opinia sa), se agita, se avanta in argumentarii si ipoteze (de multe ori chiar proprii) si lua la rand istoria tarii pustii. Daca ar fi ascultat un rezumat, poate ca domnul P. ar fi ascultat pana la capat, in sine, de ce nu ar afla cine este Tutmes si de ce a avut o relatie oarecum neobisnuita cu bunica sa Hatchpsut. Insa, preluata de la un capat la altul, an cu an si repetatata la nesfarsit de legenda intruchipata a profesurui ticaitor si uscativ de istorie, il ducea la disperare.

De ce atatea fantezii? Pentru ca acesta era unul dintre motivele pentru care venise. Sa viseze, sa adulmece o alta piele, sa atinga un suflet acoperit in mutenie, sa fie fortat sa priveasca in ochii barati de materialul burkhei, sa guste din fructul oprit. De cine oprit? Nu stia si nici nu voia sa afle. O clipa chiar poate cuprinde multe vieti.

Ultimile zile din calatoria lui Patratel se scursera in acelasi ritm ametitor. Fu neasemuit de incantat ca va vedea in sfarsit crocodili intr-un templu ascuns prin stuful nilului. Insa a fost la fel de neasemuit de intrigat si dezamagit ca stuful fusese inlocuit de nu baraj, apa care inunda anual de o ecluza si crocodilii activi si mancatori de caprioare zburdalnice, de mumii de crocodili ososi si amintind de o epoca apusa. Edmond ii explica simplu: “Egiptenii erau inconjurati de animale, asa ca, ce puteau sa faca, in loc sa le manance asa cum era cazul au inceput sa le aduleze.” Domnul P. deja isi imagina: o friptura de ibis, inlocuita de o statuie scortoasa, o tocanita de soim data la o parte pentru o figurina cu nasul coroiat intruchipand un zeu al razboiului. Pe omniprezentul Horus. Omniprezent nu pe pamantul negru al Egiptului, ci in povestirile “istoricului, arheologului, egiptologului priceput sa filozofese fara doar si poate in orice domeniu.

Au urmat Karnak si Luxor, temple in care din nefericire, nimeni nu putea sa vada pietre sau monumente din simplul fapt ca erau acoperite de oameni. Un musuroi de turisti se aruncau disperati sa acumuleze cultura. Pipaiau atenti artefactele, le tineau in mana, le masau, se asigurau ca nu au plecat. Tot acolo, aflara de la un ghid local ca in Egipt au fost create primele preservative. Intai au inceput din piei de serpi, solutie la care au trebuit sa renunte dupa disparitia dramatica prin otravire a unor organe indispensabile poporului egiptean. Au continuat cu piei de animale domestice; capre, oi, cai, lei, camile, tot ce aveau la dispozitie in momentul actiunii, sfarsind in final prin a adopta o metoda care ne ramane si noua astazi. Prezervativele Durex, aparute in anul 2500 inainte de era noastra, fiind inventate de catre Keops, posesorul atat a celei mai inalte piramide din lume, cat si a celui mai mare… baston.

Ultima dimineata veni. Peste fix 24 de ore, Patratel avea sa paraseasca Egiptul, acoperit de istorie, dar inca nesatisfacut. Edmond plecase cu o seara inainte si, precum se asteptase, peste chipul si urechile personajului nostru se asternu o liniste organsmica. Luni, 21 mai avea sa fie o zi mare. Privita prin ochii noului nostrum personaj, ea rasuna:

“Trist zorile iubirii-mi incepura.

Caci vai! Sunt osandita sa iubesc

Pe omul ce-s datoare sa urasc.”

To be continued

Calau

Condamnat la moarte

Robert Ismael Peak

 2 tipuri de apropieri fata de personaj (descrierea atmosferei urmata de monolog al personajului in fata oglinzii- poezie continuata cu flashback care ofera posibiblitatea schimbarii destinului)

Narator personaj-studiaza psihologia condamnatilor la moarte, le ofera sansa de a isi intelege alegerile gresite care i au condus la fapta comisa prin stimulente mentale (Consecintele alegerilor, marturii ale altor personaje aflate in situatia lor etc) si le ofera, celor care inteleg legatura cauza-efect ocazaia de a si reformula alegerile odata ce reeducarea este complete. Urmarire video continua, se forteaza schimbarea radicala a personalitatii si caracterului indivizilor in cauza.

Gasirea unor scrijelituri ale vechilor condamnati

Constientizarea obligativitatii morti (transformarea din nu vreau sa dispar in pieirea este cea mai corecta, utila solutie, nimeni nu este vinovat decat peronajul in sine)

Nu exista o a doua sansa! Daca se dovedeste merituos I se ofera oportunitatea schimbarii treptate a tuturor decizilor

Oglinda

Scaun gol

Intunericul, linistea, stelele

Clopotul bisericii

Crestin care citeste in afara bisericii texte

Geam spre exterior

Muzica gardienilor

Biblia

Copil

Implementarea in mediu a unor elemente ce ii aduc aminte de copilarie+momentul fiecarei decizii eronate

Rememorarea evenimentelor cu ajutorul unui psiholog (EUL)- exagereaza reactiile, too late to change, disperare etc.

Nu stiu nimic despre ocazia schimbarii

In fata cu moartea

Capitolul 1 – Scurta descriere a procesului VINOVAT, scurte secvente retinute de alungul drumului spre purgatoruiul, preludiul finalului) descrierea camerei si a atmosferei in parallel cu dezolarea personajului, mirosul mortii pregnant

Capitolul 2 – psihologul, cine este, ce face, metode, program, pasi spre inchisoare (integrarea treptata in viata unei alte persoane, intelegere Dumnezeu), poate cumpara timp cu conditia sinceritatii, studiu asupra condamnatilor), impresia colegialitatii, atinge fundamentul, cunoaste minciuna, SINCERITATE EXCESIVA –spune lucrurile complet in fata, direct, lipsa menajamentului, ucide impresia nevinovatiei, dur, dar in acelasi timp apropiat, ofera cadouri, imbunatateste viata, asigura in mod repetitive inevitabilitatea mortii immediate, cumpara timp, 10 zile ???, trecerea prin etapele perioadei premergatoare sfarsitului- negarea, siguranta, acceptarea etc.

Noaptea intervin factorii rememorarii IMPORTANTA TIMPULUI- fiecare clipa pierduta inutil scala valorilor runiata, interes in elemente absurde, uitarea de a trai cu adevarat, familia?

Prima amintire poezie (Hipnoza?? )

A doua amintire poezie

Increngatura ce creeaza baza caracterului individului laitmotivul personalitatii (repetitive)

Capitolul 3 intoarcea in camera mortii

Fiecare capitol este format din 2 parti ZIUA sperantei incheiata cu Vegheaza, maine se paote sa mori

Cele 7 etape ale schimbarii caracterului

Intoarcerea In timp!!! Nu va stii daca este real sau nu, daca a trait o viata intr o viata, dar este recunoscator pentru primirea unei a doua sanse, schimbarea este complete (se va face in cadrul eutanasierii – se introduce substante care creeaza falsa impresie a mortii complete, are lor rezolvarea conflictelor provocate de fiecare decizie influentatoare, intoarcerea la proces- NEVINOVAT, adormise?? Stare de soc?? )

Libertatea!!! Amintirea rezlvarilor inlocuieste amintirile reale care par in acest moment visul, reintoarcerea intr o societate in care provocarile sunt la tot pasul dar care printr o atitudine pozitiva sunt rezolvabile)

Final – pasii inapoi din inchisoarea spre casa- trecerea prin anticamerele formarii peronale)

Reminder al schimbarii (semn pe frunte vizibil doar de om)

Fluturele din America cauzeaza uragan in Australia

Etapele schimbarii din inocenta in perversitate, din puritatea in murdarie, urmeaza turma, lipsa timpului de a gandi, implementarea in character a impresiei ca “se poate si asa”, pot pacali viata, mandrie,

Amintiri

-          Cum era in copilarie, descrierea catorva evenimente cheie cum este acum fata de atunci

-          Dragostea esuata il tranforma intr un ucigas al emotiilor si sentimentelor

-          Legatura cu familia

-          Schimbarea prietenilor

-          Scoala- atitudinea fata de examene

-          Calculatorul, dependenta de stimulente mentale care adorm constinta si fac uitate esentialul,

-          Calitate vs cantitate

-          Umilinta vs mandrie

-          Curt Rendiir

Capitolul 1 – Condamnarea/Procesul/Preludiu

19 iunie, 2015, dupa apus. Procesul Robert Ismael Peak impotriva statului American: deliberarea finala. Mediul este impresionat, timpul este pe sfarsite.  Sala vuieste in valuri de murmure seci, ciocanul dreptatii bate in mod constant in tribuna ce ofera moartea sau viata si chipuri de anonimi “nevinovati” privesc cu suflete inghetate, curioase si rele actul deciziei, condamnatul. Atmosfera este sufocanta, apasatoare, cerul pare ca se coboara peste audienta precum o mana a destinului tragic asupra lumii impure, cu fiecare noua secunda ce-si plange chiotul in clepsidra decizilor, iar in aerul ce miroase a condamnare se impletesc suflete respingatoare, hidoase, moarte cu ramasite rare ale luminii palide si seci care imparte cu zgarcenie prin fotonii sai empatie, intelegere si blandete. Publicul asista aparent detasat, indiferent, dar in inima cere nerabdator rezolvarea intrigii, cunoaste in mare parte situatia probabila si asteapta, precum pariorii infocati care au uitat sa-si cumpere biletul, decizia care nu le va influenta cu nimic existenta, pe  care o vor imbratisa sau, din contra, detesta si care, improriu, le va oferi temporar iluzia desavarsirii personale. Chipurile hidoase si aspre striga in cor cu glasuri mute: Rastigeneste-l, rastigenste-l, dar fratilor, unde este crucea? Este vinovat, negresit vinovat, o vad in ochii sai ce-mi par astazi cenusii, cruzi si rai. Omule trist, ti-ai trait viata, esti efemer, nu mai contezi in balanta umanitatii, este timpul nostru acum. Ha! Uite ca ti s-a infundat in sfarsit si nu vei scapa, iti garanteaz, fie de va fi nevoie sa te ucid cu dintii si unghiile mele. Poate ca ai trait pentru o clipa sentimentul libertatii, al dezlegarii de faptele-ti ce simt si cheama gustul razbunarii, dar condamnatule, nu ai scapat, nu, esti actor nereusit, un gafeur al vietii, sub privirile noastre superioare afla acum ca merit sa te judec, sa te privesc ca acuzat, pentru ca imi esti inferior, esti o cangrena sangeranda si mortala a lumii noastre. Eu, el, noi? Meritam sa traim, suntem fara de gres, platim taxa divinului, suntem imagini a ceea ce ar fi trebuit tu sa fii, ah nu vreau sa mi neg pacatele dar Doamne cat sunt de perfect si nevinovat fata de tine, amin imi spun acum singur, nu am ucis, nu am distrus familii, nu am furat, rapit fericirea nimanui, sunt un fiu al dragostei reale, sunt fereastra catre calitati! Cat despre tine, strainule, farama, morman de greseli, acum mori, pieri in mormantul acoperit de sangele ce l-ai varsat, ispaseste-ti in smerenie destinul ce ti l-ai creat. Calau! Nu pregeta! Ucide!

Astfel de vorbe reci si necrutatoare sunt gandite si adapa dispararea, dar in centrul zbuciumului coplesitor ce domneste in sala de judecata,  unicul om ce priveste, contempla, discret si tacut este insusi acuzatul si potentialul condamnat, muribund. Pare desprins de oameni si evenimente, corpul slabit I se intrepatrunde cu tronul mortii, iar singurul semn ce denota teama  este tremurul usor al mainilor ce incepe cu fiecare noua doza de ura revarsata asupra capului plecat. Cu ochii-i cenusii si opaci omul scruteaza chipuri, stari si sentimente, priveste neclintit in fiecare directie dinspre care simte influenta asupra procesului, iar sub lupa judecatorului nemilos,  pare ca prin fiecare noua miscare a capului, corpul ii este transfigurat treptat in statuie ori chip de ceara, o imagine a indiferentei. Un necunoscut daca l-ar privi insa acum ar zice: Uite un om care nu are motive de ingrijorare! Figura indrazneata, ochii patrunzatori, gatul puternic si inundat de vene ce galgaie a viata, parul blond, curat si frumos ingrijit, nasul promeminent, cu tente regale, tenul aramiu specific  zonei geografice din care face parte, Texas si mai ales pozitia corpului ferma, puternica, implacabila, toate confera imaginea unui om sigur pe sine, neinfricat, corect si realizat. Dar oare este asa?

Procesul incepe . Secventele se desfasoara cu rapiditate, continue si absurde, de parca un cameraman uituc ar fi lasat din neatentie butunul de fast forword deschis. Avocatul apararii: incolor, penibil, blocat in detalii fara substanta, insuficient de convingator. Instrumentul crimei: de netagaduit, a fost gasit in casa inculpatului. Mobilul faptei: evident si intangibil, gelozie dovedita.

Martorul intai paseste cu pasi masurati, incet catre boxa. Cauta din ochi cunoscuti, intorcand repede capul la vederea privirilor arogante, isi framanta mainile agitat ca si cum ar dori sa verifice daca inca le mai are, apoi, dupa un moment de nesigurata, isi flutura brusc pletele argintii si isi incepe discursul. Initial are un ton calm, familiar, accentuand fiecare silaba, pentru ca, odata cu sporirea magnitudii vorbelor rostite, sa se infierbante, aruncand in valuri de dispret nemascat sageti otravite catre actantul principal al procesului. Stimati domni, am venit astazi cu gandul de a crea o aparare solida pentru vechiul meu prieten, pe care am crezut ca-l inteleg, de a continua pana in panzele albe spre salvarea sa, simteam, speram cu putere ca voi mai gasi o farama de sinceritate in sufletul sau negru, de regret sau sentiment. Dar, l-am urmarit atent, acum si mereu, poate mai atent decat oricine din sala aceasta si astazi  mi-am schimbat conceptii , decizii si propria-mi inima suferinda, fapta este coplesitoare, strigatoare la cer, groteasca si in incercarea mea de a nu vedea realitatea, daca nu as marturisi astazi ceea ce intradevar simt, m-as ura cu ardoare in viitor. Da, sunt rusinat de mine, de inconstienta de care am dat dovada alegandu-mi o asemenea companie. Da, poate ca as fi putut salva ceea ce putea fi salvat din caracterul acestui diavol cu chip de om daca as fi inteles din timp sufletul acru, ascutit ce ne-a socat pe toti. Si da, il sterg astazi definitiv din inima mea, din cartea nescrisa a prietenei si, pot spune cu mandrie, ca déjà am facut-o. Astfel, nevinovata audienta, neg, contrazic  orice posibil alibi al acestui individ macabru, confirm vinovatia sa si, adaugand la aceasta, imi rup din mine aceasta bucata de suflet murdara. Va multumesc!

Audienta izbucneste in aplauze frenetice, rechinii simt miros de sange. Un zambet uscat si rugator destinde pentru o clipa trasaturile incordate ale omului, iar sub umbrela rusinii, o scanteie de speranta fortata si vibranta ii inunda corpul: Te rog, prietene, uita de mine, dar sterge-ti din memorie si pacatul din trecut, de odinioara… Ti s-a oferit o a doua sansa, aceeasi care mi se refuza astazi mie, profita de ea, o meriti, cat despre mine, muritorul, ca un tren deraiat de la calea ce-I sta in fata, am ajuns, prematur, la capat de linie. Uita prietene, uita.

Vocea i se stinge intr-un tremur necontrolat, trasaturile I se schimonosesc in soc dublat de umilinta si apleacandu-se la limita oferita de boxa, continua sa repete cu teama, obsesiv si rugator: uita, uita…

Martorul doi

Un om se apropie de asfintit. Negrul straluce in neant, odata ce pamantul se zbuciuma in stringile trecutului. Viata isi pierde cromatismul si pe masura sperantelor desarte ce pandesc necunoscutul, omul se vede fata in fata cu moartea. Iubirea ramane fada, ura strabate nenorocul, inruirea pragamatismului dublata de aripile stravezii ale calvarului incomplet fac din calau o umbra trista a ceea ce putea deveni. Voci searbade isi deplang inramarea, zbuciumul, chiotul, solitudinea vibranta romanteaza imposibilul devenit tangibil, iar simturile inselate neaga necontenit ,netulburate, nestingherite stimulii. Pe masura suferintelor se formeza cete de inapti, refuzati ai sortii, avortati ai unor alegeri perisabile si bolnavicioase. Bizar, eter, cast, lumea cere rasbunarea unor fapte gregare.

Scrisoare catre o balena

Stimate critic,

Iti scriu cu inima stransa, cu sufletul infrigurat si avand totodata siguranta ca nu vei lua in seama mesajul meu pueril care nu se poate coboara la adancimea superioritatii tale. Ma indrept cu teama spre hartia umezita de lacrimi ce imi sta in fata, ridic pana cu un nod in gat simtindu-mi stomacul cum se zbate fara astampar. Apoi incerc sa-mi pun gandurile in ordine inainte de a spune ceva ce voi regreta mai tarziu. Trebuie sa stii, cuvintele-mi sunt straine in umila mea existenta, asa ca va trebui sa imi accepti inabilitatea de a transmite ceea ce doresc, ceea ce simt si ceea ce vreau sa traiesc in viitor daca destinul mi-o va permite. Aspir nedescris de mult sa fiu o alta fiinta, sa am tupeul si increderea intiparite in mine si sa pot relata decis si cu sinceritate ceea ce mintea si spiritul o stiu deja. Dar iata ca nu sunt astfel, iar pentru a-mi face curajul sa mi te adresez pentru intaia oara in lunga noapte de neliniste, durere, scrasnet de dinti si sentimente neimpartasite, a trebuit sa lupt impotriva insei mele firi si sa cred ca ma vei asculta.

Ahh.. Indeajuns cu introducerea, caci nu vreau sa te plictisesc si, implicit, indepartez inainte de a-mi putea parcurge sirul de insignifiant pe care ti-l prosternez prin slova mea. Cine sunt eu? Simplu de raspuns, dar stanjenitor de explicat. Nu vreau sa o vad ca pe o drama, nu voi face mare caz din lucrul acesta si nici nu-mi voi plange conditia cu care am fost blestemat de creator la inceputul innodarii universului in atomi si molecule. O voi zice simplu si clar, cu mandrie dublata de rusine, cu pasiune barata de timiditate si fara motive de a ma ascunde sub piramida de complexe pe care mi-am zidit-o in trecut. Sunt o balena albastra, o balena cu sulf precum imi spun nordicii sau o balaenoptera musculus daca vreau sa ma iau dupa eroii fara suflet.  

Da, m-ai auzit bine, sunt acel mamifer socant de urias care cutreiera pamantul de la un capat la altul, cautandu-si scopul pierdut inca dinainte de a iesi din pantecele supradimensionat al mamei sale si care bantuie insingurat, fara companie, in pelerinajele sale. Da, sunt acea fiinta surghiunita care isi jeleste cu vocea-i scartaitoare si asurzitoare fiecare miscare din corpul care pare prea mare pentru teatrul in care deserveste, dar mult prea mic pentru imensitatea personalitatii si gandurillor care o doboara cu fiecare clipa care inteapa orologiul nevazut al oceanului. Si da, ma recunosc in imaginea stereotipica a creaturii inutile, supraevaluate, protejate de umanoizi mai degraba din mila si care este inzestrata nefericit cu elemente fizice incomplete, smulse parca din context. La ce mi-ar folosi in desfasurarea existentei gura imensa, dar combinata cu un gat mic, zambetul larg, dar fara dinti scanteietori care sa atraga partenerele dormice sau mai putin dorinice si plamanii incapatori, dar care nu au suficient oxigen in mediul inconjurator pentru a fi vreodata multumiti? Imi petrec decenii dureros de lungi scuipand spre viata-mi zadarnica si privind cum partenerii de suferinta imi mor pe rand la mana pradatorilor cruzi impotriva carora nu am cum sa actionez. Am o viata lunga, dar traiesc putin, caci totul este marcat de plictis, recurenta si izolare. Nu am prea multe pasinuni. Ma indrept constant, redundant si exasperant spre suprafata numai pentru a imi trage rasuflarea, a privi in jur cu ardoare si a ma scufunda din nou resemnat in adanc, totul doar pana la momentul in care intreaga operatiune se va repeta.

Ador insa sa plonjez spre vazduh. Ma face sa cred ca mi-au crescut aripi si ca ma pot indrepta in sfarsit spre cel de-al doilea abis albastru, acela care ma infioara, surprinde cu fiecare privire pe care i-o acord si spre care am tanjit intotdeauna. Ma apropi de oglinda apei, imi zbat coada cu furie, imi incordez fiecare fibra si deschid ochii larg cu gandul ca asta ma va ajuta sa ma concentrez la sarcina pe care o am de indeplinit. Apoi, ma desprind lent de bizarul ocean de cerneala, de amintiri, depresii, ura, relatii distruse si traume neimpartasite, de iubiri vremelnice si sperante sufocate din fasa. Sunt in sfarsit liber, usor si senin, tai aerul cu precizia unei sageti proiectate de cine stie ce nebun, ma intind la maximul pe care mi-l permite trupul nefolositor, ma rup de mrejele gravitatiei si incep sa zbor in azur. Iti spun sincer ca ma intalt spre cer! Inspir mireasma imbatatoare a cumului de trairi incomfundabile, imi zbat aripile invizibile experimentand divinitatea si plang fara a incerca sa imi operesc lacrimile pentru bucuria regasirii cu eul si strabunii; pe altarul acesta imi jertfesc trecutul!

Neindoielnic, senzatia este doar o goana dupa vant care dureaza cateva clipe, mult prea putine pentru a incerca o experienta completa, dar suficiente pentru a ma face dependent de salturile transcedentale si de a ma droga cu izul unei reincarnari imposibile. Oceanul intotdeauna ma va cheama, sunt inlantuit lui, sunt dependent de comfortul pe care mi-l ofera prin varietatea zonelor de electrizanta singuratate si nu voi uita niciodata ca nu am voie sa imi depasesc conditia. Este un obstacol evident pe care nici chiar ambitia mea nu il poate inlatura. Sunt o balena, o recunosc si ceea ce sunt, ma face in ochii exteriorului deopotriva special si inoportun, spectaculos si incomod, interesant, dar greu de inteles. Vezi asadar bine de ce am incercat sa fac clara inca din primul rand incapacitatea mea de a relationa cu semenii mei si faptul ca imi va fi greu sa expun ceea ce urmeaza? Sunt plin de complexe, dominat de simtul inferioritatii mele mascate in superioritatea fizica si tarat cu forta intr-o lume pe care nu o inteleg si pe care nu mi-o doresc aproape.

In concluzie, pentru ce iti scriu? Care este rostul acestei furtuni de sentimente si emotii, cuvinte si actiuni aruncate cu dispret si in dezordine pe-o foaie de hartie mult prea alba, ce inspira o stare de spirit mult prea albastra? Raspunsul este deopotriva natural si fizic. Spre deosebire de voi, criticii pamanteni, dar inumani, ce sunteti vesnic de gheata, nepasatori, opaci si impasibili, inima singura imi cantareste o tona- o greutate masurata in nazuinte, pofte, atractii si amor. Adauga la aceasta un corp blestemat, o nepotrivire cu tot ceea ce inseamna viata, un mediu melancolic si o diferenta radicala de coditie cu toti cei apropiati. Ti se par oare suficiente pentru a fi surse definitorii pentru starea mea? Incearca asadar stimate critic sa vizualizezi balastul pe care il port cu mine inainte de a porni sa ma judeci: iubesc si sufar in tacere direct proportional cu marimea mea, dar sunt acceptat si cunoscut in esenta indirect proportional cu acelasi element. Inchei cu o rugaminte ce-mi staruie de-o vreme in minte, imi va putea transforma radical viata si se refera atat la tine, cat si la toti ce-mi citesc cu ranjetul pornit si gheata in suflet randurile-mi fara sens:

“Sunt o baaaaaleeeeeenaaaa. Puuuuupaaaaaa-maaaaaaaaaaaa!!!”       

Punct

La linia orizontului, cautand din ochi poteca serpuita marginita de plantatii de orez, doua personaje absolut normale isi croiau drum catre gara orasului. Orele erau inaintate, dar in universul lor, nimeni nu se ingrijora de asta: trenurile intarziau, pruncii se nasteau mai tarziu, iar zilele se taraganau intr-o lipsa de chef din partea limbilor ceasului.

“Viiitorul suna bine” gandi Riko neincrezator, tremurand din toate incheieturile. (Era cea de zecea oara in care isi repetase aceleasi cuvinte. Nu era sigur)

 Capul i se legana in stanga si in dreapta, in arii largi, in timp ce urca agale drumul pieptis. Privea in gol, isi numara pasii si, in timp ce bagajul usor nu il deranja, se simtea atat de greu, incat neindoios prindea radacini.

De cealalta parte, intr-o exuberanta pe care nu incerca sa si-o mascheze se putea distinge silueta inconfundabila a lui Aki. Inalt si impunator, adus de spate numai din cauza greutatii colosale ale bagajului, cel de-al doilea personaj parea o figura culeasa din povestirile cu samurai. Un calator desavarsit, parand ca are o tinta in minte chiar si in momentele de confuzie totala. In spatele lor, privindu-i cu repros, se intindea apatic, gri si absent orasul lor.

De cand incepuse razboiul, atmosfera sa copiase trasaturile locatarilor, intr-o tranzitie trista ce facea uitata starea de echiplibru din trecut. Ras cristalin inlocuit cu geamatul vestilor de pe front, sperante desarte aruncate in mare in zborul hidoseniilor de metal, clipe pierdute in neantul asteptarii unui eliberari.

„Nu-mi pot explica de ce gara noastra se afla in varful unui deal?” se incrunta brusc Riko batand nervos cu degetele maini stangi pe cureaua din dreapta a rucsacului. Un nod de gheata ii se oprise in gat. Tremura.

„Pesemne ca asa a fost construita, dragul meu Riko” raspunse sec matahala, admitandu-si in barba ca, de fapt, nu ii pasa. „Uite ca se poate vedea deja dupa ultimul cot al potecii.” O stiau amandoi. Se cunosteau de mici, calcand pe aceeasi umbra a unui tata care ii infiase. Erau frati sau prieteni, in orice caz, nu se iubeau. Dragul de Riko si dragul de Aki erau obisnuitele tertipuri pe care le foloseau pentru a da senzatia unui mediu familial, intr-un camin care era orice, dar nu asta. O istorie militara care, ei bine, nu s-a transmis si la copiii ne-originali.

Isi continuara drumul in aceeasi liniste obisnuita. Dintr-un noroc chior, razboiul ii ocolise. Riko suferea fie de friguri, fie de boala copiilor, nu mai tinea minte, cat despre Aki, desi profilul i se potrivea sablonului unui soldat, frontul ii fusese putin peste mana. Mai exact, o explozie il lasase fara una dintre ele. Neafectat insa, continua sa fie acelasi colos imposibil de naruit sau abatut din miscarea necontenit inainte.

„Biletele la control, va rog”. In fata lor se intindea arhi-cunoscuta gara. Invaluit in fum, cu albastrul metalului proaspat vopsit trenul se distingea ca un monstru caraghios obligat de zei sa se deplaseze mereu pe acelasi traseu. In spatele geamului fete curioase de femei priveau curioase la singurii barbati adevarati pe care ii vazusera in istoria recenta. (Erau plictisite)

 Aki intinse biletul.

„Si dumneavoastra?”

Riko era alb. In buzunarul gol in care nu de mult ii fusese portofelul si un mar, acum se odinhnea doar marul, tronand parca mai confortabil intr-un spatiu in care fusese pana atunci inghesuit. Frenetic, barbatul a inceput sa caute ceea ce stia ca nu va mai gasi. Un buzunar pe rand, scotand din cand in cand cate un suierat disperat. Mainile i se impleticeau, urechile ii tiuiau si intr-un acces de panica uita de sine. Criza l-a cuprins precum o stia.

Acuta, incontrolabila, in palul spumelor care se imprastiau pe tot chipul sau, incercand din rasputeri sa-si uite senzatia de moarte. Apoi, cuprins de un calm absurd, Riko a inceput sa viseze.

Mintea a inceput prin a-i repeta obsesiv Perena... Perena... Perena. Apoi, intr-un ritm de glont uitat in teava, amintirile au inceput sa i se desfasoare in fata.

O fata crescand in fata ochilor sai in femeie. Perena era frumoasa, o stiau cu totii. Avea parul negru impletit in forme, ochi mari si limpezi care priveau mirati catre minuni comune si, atarnand pana aproape de soldurile inguste i se odihnea tacut un medalion. Era bogata, dar nepretentioasa, dintr-o familie buna, dar orfana si, din nefericire, radical diferita de Riko prin simplul fapt ca era intr-un totul desavarsita.

Momentele se scurgeau ca intr-o teava sparta: priviri surprinse de catre ea, indiferenta, o prima intalnire, indiferenta, inceputul unei prietenii, indiferenta.

Culcat intr-o parte, pe podeaua de piatra a templului, un tanar urla. Legat la maini, se zbatea ca intr-un cerc de ace infipte nu doar in piele, ci alunecand treptat pana in suflet. Au inceput primele crize. In spate, o fata il privea cu dispret.

Un alt timp, o alta circumstanta. O masa uitata in strada, de-o-parte si de alta privindu-se cu implorare si, respectiv mila doi tineri intr-un moment de cumpana.

„Te, rog, nu ma lasa sa astept. Ofera-mi raspunsul care sa ma elibereze”: suspina o versiune ceva mai tanara si mai vie a lui Riko.

„Dragul meu, nu te iubesc, nu te pot iubi. Iarta-ma.”

Stia deja ce inseamna dragul meu. Imaginea se rupse.

Riko se trezi plin de culoare. Isi confirmase deja ca Aki plecase. Nu il surprinse pentru ca nu poti opri un tren care isi urmareste destinatia incerta.

S-a ridicat in picioare mai sigur ca niciodata, tremurul i-a disparut si un val de caldura l-a cuprins parand sa il introduca intr-o lume pe care el nu o mai cunostea. Se simtea optimist si, deopotriva convins ca destinul l-a condus catre tinta naturala.

Riko nu isi intelegea starea,  asa ca  instinctiv si-a intins mana in buzunar cautand ceva ce, in mod evident, nu avea cum sa fie acolo. Complet nesurpinzator simti colturile groase ale unui bilet. Il scose curios si il privi. 

Era o foaie rupta dintr-un caiat de scolar, probabil dintr-unul de la scoala la care preda Riko si unde, nu de mult, isi luase ramas bun de la cei apropiati intr-o clasa de copii imbatraniti in prieteni care mor. Scrise de o mana eleganta se distingeau urmele unui scris de femeie:

„Ceea ce anii au inghetat, despartirea a topit. Te rog, nu pleca. Sunt pregatita sa iti spun, in sfarsit DA. Daca inima iti mai bate in acelasi dans, te astept la rasarit. Perena”

Ora 7 dimineata pe drumul catre strada cu Flori si zambetul lui Riko rasarea la fiecare pas. Pasea increzator, iubind fiecare petic de pamant pe care calca. Drept, proaspat si sanatos, Riko nu mai tremura, ii disparuse orice nod din gat, iar gheata care pana nu de mult ii injunghia spatele incovoiat de teama se transformase in miere.

Deodata a zarit-o. In lumina soarelui care rasarea era mai frumoasa ca oricand si parca in fiecare nou pas, zambetul ii devenea tot mai larg, tot mai luminat, imbinat cu razele tot mai puternice. In armonia lor, o melodie calda incepuse sa cante, intai domoala apoi mai tare, apoi usor asurzitoare.

“Nu-mi amintesc sa fi vazut un astfel de rasarit” isi spune Riko privind uimit si in unison cu Perena catre soarele care continua sa se apropie de ei pana cand le ajunse deasupra.

Viiitorul suna bine” rase Riko.

Ora 8.15, 6 august, 1945, Hiroshima.

O naluca antitetica!

Perdele trase, usi deschise... 
Cu fata-n palme, zambesti strengar;
Stai treaza, moarta, printre vise- 
"Vazu-te-am 'nauntru sau afar'?!"

O pala de lumina neagra, 
Un susur ce strabate valea...
M-ai asteptat - plecat-ai, alba 
Si ratacind, urma-ti-ai calea.

Te vad si azi si ieri cu ochii-mi goi 
Cum din nimic esti faurita;
Ce-am impartit candva, nu-i intre noi,
Viata-ti e apa cernuta-n sita. 

Ma-ntreb ce esti si imi raspund convins:
Rad ca nebun si plang cuminte, 
Ca esti o tanara cu parul nins, 
Simplu strigoi printre morminte.

The bus is an unusual traveling monster,
Guided by human to drive and to prosper,
Racing along with the sun and the art,
It`s a senseless machine with a heart

With round, metal arms covered in gum
It`s complex enough to confuse a dumb dumb
But, providing it`s new, branded and cared for,
The bus works like a carriage, excepting the odor 

Ploua gri si umed in orasul gri si umed. Scartaie plopii-n vant si greierii-n cant. Mor sperantele in mocirla de drama, Iar eu urlu la femeia-mi care doarme.

M-am uscat de plictis si racoare, M-am stricat in oglinda murdara si mare Si in fondul pustiu de cenusa metalica, Plang in surdina pentru femeia complet nedinamica! :))))

Speranta

Priveghi la pieptul vietii mele,

Perfid amar al timpului trecut

Astept in barca-mi vant in vele,

Acum satul in fine de zacut.

Iar patul ce m-asterne-n noapte,

Pare-mi ca-n bocet si durere,

Cand striga, cand suspina-n soapte,

Singur tovaras si avere.

Stau singur inghetat in vine,

Corupt, stricat, sub vise grele.

Si-n glas tacut imi strig in sine:

“Sunt prizonier al mortii mele”.

Inspir acum miros de ceata,

Ma pierd in val de negru terifiant,

Ascult in cor cadavrele-n viata,

Am incetat sa sper ca-mi sunt garant.

Dar in lumina de departe,

Lumea roteste labirint,

Si-n pagini rasfoind de carte,

Ma prinde intr-un dans nebun.

Dispar in vantul diminetii,

Ma-nalt ca zmeu spre nemurire,

Si-n timp ce uit absurdul vietii,

Trimit in nepasare numele-mi.

Iara creatia ce am fost candva,

Pamant rodit de fiina ofilita,

Lacrimi, cenusa ca aievea,

S-au transformat in trup de Dumnezeu.

LMA

La multi ani zeita,

Caci frumoasa-mi-esti astazi in viata si cant  

Cu pletele-ti blonde, mult purtate de vant,  

Iar inima pura e pornita de joc,  

De pasiunea scaldarii in stele si foc.  

La multi ani printesa,

Te-am socotit drept fulg cazut din paradis  

In noaptea unei ierni ce-aduna vis cu vis.  

Ma astept sa te inalti in zbor, fragila,  

Dar in curaj pari totusi prea mult, copila.  

La multi ani femeie,

In ochii-ti tristi vad astazi drumul oscilant,  

Spre-al carui tel astepti cu dorinta garant.  

Paseste insa catre-a ta provocare,  

Caci talazurile par altfel pe mare!  

La multi ani, fetita,

Timpul te schimba, deci in piatra tu scrie:  

Nu-ti nega nicicand inocenta tarzie!  

Copilaria isi surade sfarsitul,  

Dar, desprinsa de lume, nu-i uita ritul!  

La multi ani, iubito,

Iti multumesc ca m-ai invatat sa traiesc,  

Ca imun la speranta, nu pot sa iubesc,                                 

Ca amintiri stranse-n cete silentioase,  

Te fac trist, sa vrei, doar clipe mai frumoase…  

La multi ani, prietena mea!

Permeabil in Impermeabil

Mi am asternut culcusul in abis

Umbrit de crengi culese in adins

Cu lumanare capatai si soba

Si bratele inchise salva

Picatura, susur, roua

Mi-am asezat teasta pe piatra

In tarc uscat si verde poarta

Cu pinteni si-ncaltari din huma

Si pielea-mi aspra haina

Fulger, Tunet, Nor

Mi am ascutit ciomagul arma

Uitata-n noapte carnea sta sa arda

Cu vantul monstrii par ca joaca

Si prunc nealintat i-o javra

Ploaie Siroi Umed

Mi-a asfintit astru-nghetat

In cer golit de stele-naripat

Cu rapitoare ucigandu-si prada

Si bestii desavarsindu-si panda

Torent Grindina Trosnet

Zdrobeste rece cuib in apa

Sapand la temelie santuri

Iar in pustiu eliberat de lanturi

Se zvanta haotica natura.

Potot, Furtuna, Val

Zvacneste din adanc pamantul

Pastel de cenusiu pictat in umbra

Iar in camin de-aievea, barca fara carma

Se zbate condamnat naufragiatul

Noroi ,balta, innundatie

Zideste temnita fara de garda,

Strident lichid nimicitor

Iar in fereastra disperarii ajutor

Se zareste fantomatic curcubeu

Inec Tornada Ocean

Zambeste ne-nfricat spre soarta

Om spre creatie si fiinta catre moatre

Caci in unirea elemtenelor in parte

Se zavoraste Dumnezeu in arta

Permeabil in Impermeabil

De ce?

De ce plang pruncii cand se nasc pestriti,

Plonjand fara habar in lumea noua?

De ce tot inapoi in lupta vor osteni raniti,

In vesnicul atac nebun catre o pace hada?

De ce pe mine soarele ma arde amical,

In timp ce nori se storc de ura peste tine?

De ce lovesc, improsca, scuipa, zbiara,

Popor catre popor in falduri de acid in vine?

Cu zestrea de cuvinte scut sunt zavorat in intrebare

Batand intr-una din picior nestiutor ce asteptand,

Caci intr-o rima de neintelesuri terminale,

Tu, viata, in loc sa-mi dai raspuns acum, imi tai necontentit netrebnicul avant.

Raspuns:

In brate dragi, copilul e curios de ce-n parfum inspira fum

Soldati alearga in neant catre o tinta ce o inteleg: nainte!

Iar pe cand astrul fara minte e circumspect cine e rau sau bun

Om catre om e tot surprins c-acel de langa simte.

De ce? Pentru ca… desi cu ganduri de etern

            Suntem faramituri de univers. 

Song for the past

Sleep well tonight children,

Because I ll tell you a story,

But without the happy ending.

Once upon a time there was a beautiful girl

With the voice of an angel and acting dive

Despite years so close I haven’t met her at all

With blind eyes from the human and prisonly souls

But you should know

That I saw you first

Becoming completely lost

I see you first

And I loved you

Just as you were

Deserving perfectly more

Just are you are

For the future to come

She will still be in my heart

As the beautiful woman

The girl has become

And in years again

Who knows what wonders will bring

For the romance that once was

And feelings regain

But you should know

That I saw you first

Becoming willingly curst

I see you first

And I love you

Just as you were

Burning desire core

Just as you are

Our story ends know

But the writing never does

And its pen is unexpected

Printesa paralela

O parte zi, o parte noapte, aceeasi poezie

Recita singuri pamanteni in valsul lor prin viata.

Din cand in cand se oglindesc, treziti din reverie,

Dar trup de om incins in haine noi si cu o alta fata

Nu uita ca lutu-i lut chiar imbracat in straie.

Printesa isi incepe ziua - pierduta intre lumi.

Priveste cu repros spre ceas, facandu-l sa roseasca,

Apoi torcand, se-ntinde-n patru zari si doua dimensiuni

Si-si cheama somnul inapoi in barca sa domneasca.

O parte zi, o parte noapte, acelasi ritm tacut

Numara pasii de soldat, marsand spre plictiseala

Speriand cu glas de general si goarna drumul mut.

Iar ei, stiu bine, nicicand nu se indreapta catre fala,

Ci spre un orizont strain la care-aduaga petic rupt.

Topita-n soare, domnita scutura praf de zana,

Apoi inspira, fermecata, - cafeaua de pe masa

Cu capu-n nori si telefonul alintat in mana

Ramane iar suprinsa cat este de frumoasa.

O parte zi, o parte noapte, aceeasi partitura

Condusa de un dirijor satul de simfonie.

Orchestra canta iar hipnotic tot despre aventura:

Fecioare-ascunse printre note, cu petitori o mie

Rapite ba de zmei, balauri, ba pierzandu-si tiara.

In dans de balerina, copila se scalda-n foc de zi,

Din clipa-n clipa, arzand tot mai puternic imprejur.

Apoi, arata mandra celui cu-ndrazneala de-a privi

Cum floarea de-odinioara a colorat un inger sur.

O parte noapte, o parte zi, aceeasi panza neagra,

Martor pentru un artist nebun invins de acuarela,

Ce nu-ntelege cum de pastel turnat pe tabla larga

Si luat iara si iar in varful gros de pensula,

Sfarseste ne-ndoios autoportret turnat pe seara.

Apusu-a prins-o azi pe fata iar in castelul care

O tine-nchisa fara ziduri, culcata-n gand pe iarba

Si cum cu-o carte-n mana, zambeste trist spre soare,

Soptindu-I, tot mereu, ca e printesa intr-o lume oarba.