Un pas, o clipa, doi pasi, o clipa, cu fiecare pas se scurge din mine o farama de viata prin clepsidra neinduratoare a timpului: o farama de dorinte, o farama de griji, de sentimente, de ganduri, un strop de lacrimi, un strop de bucurie, de iubire, de ura. Stiu asta dar continui sa merg. Astept sa se umple clepsidra. Mi-am inceput drumul sperantei, iar odata pornit, ma poarta catre o singura directie: calc apasat cu pasu-mi sovaielnic, parca coplesit de amploarea momentului de "a fi". Intreaga existenta imi apasa umerii incovoiati, iar responsabilitatea ei ma face sa ma simt infim in fata universului colosal si prea plin de materie. Ochii-mi vor sa priveasca spre infintit dar nu pot zari decat orizontul, atat de aproape, dar intotdeauna neatins, o iluzie desarta ce a pacalit pe rand fiecare fiinta. E prea tarziu pentru a privi departe, e prea tarziu pentru vise, e prea tarziu pentru nimic. E timpul intaiului si celui de pe urma zbor, ce va continua pana cand ceara fragilului omenesc, ceara aripilor, se va topi in valuri fierbinti si ma va lasa imi sfarsesc calatoria vietii asa cum am inceput-o, maistuos. Sunt propriul meu actor, sunt regizor, critic si sufleur, scena insa nu e doar a mea. Imi joc bine rolul: imit, vorbesc, tac, rad, plang, alerg, ma opresc, obosesc, imi pun si-mi scot cele mai irealistice masti, traiesc. Cea importanta este insa doar piesa, nu jocul, nu scena, nu decorul sau machiajul, caci pe tarmul cerului de miaza-noapte spectatorii fara masca asteapta in tacere. Din cand in cand aplauda, uneori joaca impreuna cu mine, ma insotesc pe scena, par actori, dar nu sunt, caci nu ma imita, ci ma ajuta sa ma imit pe mine. Nu huiduie, ci tac, nu parasesc sala, ci se apropie de scena, nu ma judeca, ci ma ajuta sa devin ceea ce pot fii. Mi-am inceput drumul, mi-am inceput calatoria fara tinta, bagaje sau sfarsit. Sunt nomad in propria-mi tara, sunt strain pentru cei ca mine si dusman pentru cei ce ma iubesc. Acum nu sunt singur, pe drumul prafuit, ingust si abrupt sunt grupati cei ce ma insotesc: calatorii fara aripi, turistii tracatori si cei putini. Acum nu sunt sigur, inca nu sunt, dar voi fii. Intotdeauna zburatorii raman singuri. Mai este timp. Stiu ca mai este. Sper ca mai este. Vreau sa mai fie, insa in curand nu va mai fii. Orologiul timpului va bate din ce in ce mai repede, rasunand sfasietor in ritmul unei inimi zdrobite de graba inconstienta a zilelor ce trec ireversibil pana ce totul se va transforma intr-un singur sunet indelung si strident ce se va pierde incet in aerul rece ce aduce uitarea si obisnuinta. Apoi totul va muri, figurat, propriu si ireversibil. Mi-am terminat drumul? Sunt singur? Cat timp? De ce? Tot ce pot face este sa continui sa merg. Un pas, o clipa, doi pasi, o clipa, traiesc viata la un pas distanta, sunt conectat...
Romania este democrata. Cat de mult si-au dorit parintii nostrii sa spuna aceste trei cuvinte, cat de multi sunt cei inrobiti in propria tara, pentru care democratia nu este si nu va fii prea curand posbila, cat de multi sunt sclavii propriului corp, sclavii drogurilor, al aloolului, al norocului sau banilor. Cuvantul "liber" defineste insusi omul ca fiinta superioara, toti suntem egali, toti pornim de la 0 si depinde numai de noi ca sa ramanem liberi. Timp liber..Vedem la fiecare pas articole despre el, cum poti sa-l obtii, cum poti sa-l cheltuiesti, cum poti sa-l pierzi, cum poti sa-l reobtii. Timp liber nu inseamna timp pierdut, ci inseamna timp eliberat. Suntem din ce in ce mai ocupati, lumea alearga pe cai fara sfarsit, viteza ni se mareste, dar uitam sa ne regasim, devenim eficienti, dar nu mai gandim, suntem roboti. Ne plangem zilnic ca ne-am pierdut libertatea, ca suntem sclavii unui mecanism care isi continua miscarea metalica si rece si care nu ne lasa sa ne odihnim. Dar ceea ce credem ca facem este compus din ceea ce facem si ceea ce pierdem, iar de acel timp eliberat nu mai avem loc, suntem in inchisoarea acelui mecanism. Miscarea insa va continua intr-o singura directie, timpul nu se intoarce, iar fiecare clipa pe care nu am folosit-o eficient, ne oboseste, ne seaca de puteri si cel mai rau, ne creeaza un obicei. Sunt timpuri si timpuri, timpul de a invata si timpul de a juca, timpul de a plange si timpul de rade, timpul de a iubi si timpul de a ura, timpul de a scrie si timpul de a citi, fiecare lucru isi are vremea lui, iar daca nu gasim resurse in noi sa cunoastem vremea fiecarui lucru si sa o respectam, sa nu ne pierdem ocazie dupa ocazie, clipa dupa clipa din ce avem, vom fii pierduti la randul nostru, ne vom pierde din elan si vom cadea precum Icar din inaltul cerului, cu aripile frante. Vom cobora in cercuri mari, iar in final ne vom zdrobi. Trebuie sa ne eliberam, sa nu fim sclavi, sa nu ne pierdem, ci sa fim liberi, sa ne eliberam timpul, sa ne punem tinte din ce in ce mai inalte, dar pe care sa le respectam. Oamenii de rand cauta sa-si petreaca timpul, oamenii intelepti sa-l intrbuinteze.
Poate parea ciudat, dar pana acum am avut o singura intalnire in afara scolii cu binecunoscuta DIDI. Intalnirea o putem numi prin absurd excursie, caci a adunat personaje variate, toate sub dominatia albastrului, a caror numar a depasit 20, iar timpul s-a incadrat in 3 ore. Cum orice excursie trebuie sa aiba o tematica (ex: vizitarea Muzeului Petroului, Muzeului Ceasurilor, etc) si a noastra a avut. Am vizitat o expozitie care aducea in lumina creatii ale lui Leonardo Da Vinci, reconstruite dupa schita originala: o idee excelenta pentru mintile crude si aspirante pentru cunoastere si cultura ale unor copii. Nu o sa insist asupra vizitei, care desi interesanta, nu a iesit in evidenta: daca vreti puteti vizita expozitia la teatrul de opereta "Ion Dacian". O sa insist asupra unui singur personaj si unei culori a caror influenta poate strabate timpul si spatiul, poate pasi chiar si printre operele unui artist nemuritor. Persoanjul este DIDI, iar albstrul este culoarea ochilor ei. Mostenit probabil de la stramosii nemti, albastrul ochilor ei a capatat puterea maxima de expresie, caci privindu-i ura lor te ingheata, te simiti analizat, cunoscut dintr-o privire, simti cum esti in controlul lor, nu te poti opune, iar daca o faci, vei regreta. Ce legatura are cu excursia? Ce influenta au putut avea cele doua elemente? Probabil ca in momentul in care ai auzi de vizita la o expozitie marca Leonardo Da Vinci, ti-ai imagina poza clasica a unui grup de elevi aflati in jurul unui ghid si o profesoara asezata timid intr-un colt, absorbind cuvintele pline de intelepciune ale celui din mijloc. Noi nu suntem clasici, suntem originali, negativ: DIDI si-a folosit din nou puterea dominatoare a albastrului, a acaparat rolul ghidului, care a cedat fermecat de privirea acida a acesteia. In final, ghidul a ajuns sa uite tot ceea ce stia, iar noi am plecat incantati ca pentru prima oara nu am fost singurii dominati.
Poate parea ciudat, dar pana acum aceasta a fost singura intalnire in afara scolii cu binecunoscuta DIDI, dar daca va mai urma inca una, cu siguranta si aceea va fii sub acelasi imperiu rece, inghetat al albastrului strident ce si-a pus amprenta asupra tuturor.
Ce-ar fii ca timpul sa se opreasca din secunda in secunda, sa traim o viata intr-o clipa, sa traim intr-un "freeze movie" uman, care sa se repete pana la ultima reprezentatie? Cat de mult ar conta atunci fiecare mic lucru pe care il facem..Fiecare gest, fiecare vorba, fiecare sentiment ar ingheta intiparit pe fata ce si-a pierdut pentru intaia oara masca cu care a fost acoperita pentru atata timp. Am vedea ura si dragostea ascunsa, dezolarea si bucuria debordanta, sculptate in corpuri care au trait fiecare sentiment, care au vorbit prin gesturi, care au devenit acum oglinzi fidele a ceea ce simtim. Ce-ar fii? sa nu putem avea secrete, sa ne cunoastem cu adevarat, sa nu barfim, sa nu fim ipocriti, sa nu mintim, sa spunem adevarul, sa nu putem sa ne ascundem, sa ne intelegem fiecare intentie, gest sau dorinta, iar universul sa ne fie martor.
Suntem responsabili pentru tot ceea ce facem. Ce-ar fii ca timpul sa se opreasca din secunda in secunda, sa traim o viata intr-o clipa, sa traim intr-un "freeze movie" uman, care sa se repete pana la ultima reprezentatie? Ce-ar fii?
Pentru fiecare om exista un drum catre fericire: acela pe care este chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata, cei care cred incearca pana la moarte, cei intelepti isi gasesc pe orice drum fericirea, dar cei prosti se trantesc la pamant si plang ca sunt nenorociti. Timpul a trecut, iar vremea in care nu eram constienti de viitorul nostru a trecut si ea, a trecut in umbra alegerilor despre care puteam spune atunci ca nu suntem raspunzatori. Scoala, liceul inca le puteam schimba, capacitatea nu a fost decat o confirmare a ceea ce stiam deja, ca putem ajunge oriunde, daca greseam, iertarea venea dupa primul colt, tot ce trebuia sa facem era sa continuam sa mergem. In curand va trebui sa luam prima mare decizie. Fiecare isi va urma propriul drum, unele dintre ele se vor intersecta, unele vor merge paralele, dar fiecare va trebui sa isi ia propriile sale decizii. Suntem impreuna, dar pentru cat timp? Nu cred in soarta, nu cred in zodii, nu cred ca nu imi pot controla propria viata, acestea sunt doar scuze pentru ceva evitabil, dar pe care chiar noi l-am facut inevitabil. Nu trebuie sa ne gasim motive sa amanam deciza.
Sa ne intrebam parintii, profesorii, pe orice om cu experienta, sa ignoram ideile invechite, dar sa extragem ceea ce credem ca ne va ajuta. Clipele in care inca ii mai avem aproape si deschisi si interesati se apropie de sfarsit. Sa plec din tara? Sa raman? Sa merg la medicina, ASE, psihologie, politehnica, arhitectura, arta sau poate chiar la sport? Prea mult Uman, Real? Prea mult de invatat? Oare nu imi pierd viata? Oare n-am facut o alegere gresita? Imi va placea? 1 sau 2 facultati? Este bine ce am facut? sper ca da... - intrebari care nu cred ca o sa ocoleasca pe cineva. Timpul nu mai are rabdare, caci odata trasat drumul, nu se poate merge decat inainte. Ai ales o data, ai ales pentru o viata. Tu ce drum iti vei alege?
Via vita.. In primul rand titlul postarii ar fii trebuit sa insemne Drumul Vietii, dar ca sa para mai interesant l-am scris in latina:)) Nu cred ca am tradus corect, cautand pe Google mi-a dat: VIA VITA SRL - activeaza in domeniul Constructii si renovari: Firme de constructii:))
Am participat recent, pe 22 martie, la un proiect organizat de Bogdan Niculescu (Zoche), numit "Freeze Movie" si care a fost pus in practica in statia de metrou Piata Unirii. Ideea lui era ca 33 de participanti, veniti din mai multe licee, sa se opreasca simultan (odata cu venirea primului metrou) si in pozitii spontane, naturale, creand astfel senzatia de oprire a timpului pentru cateva minute, de inghet.
Stateam "inghetat" cu privirea concentrata asupra ziarului ce tremura in fata mea, citind de zeci de ori aceeasi fraza banala, cu capul plecat si blocandu-mi orice sentiment, orice mimica care ar putea trada miscarea. Vedeam trecand grabiti pe langa mine oameni cu capul plecat, blocandu-si orice sentiment, traind in propriul univers, singuri.
Diferenta dintre ei si noi era ca, spre deosebire de ei, noi nu eram singuri, eram impreuna si ca noi faceam ceva. M-am si gandit, ce-ar fii fost sa se ia cineva de unul dintre noi:)) 32 de oameni ar fii sarit imediat in ajutorul nostru. Prietenia nu inseamna doar a oferi, nu inseamna doar a primi, nu este licitatie, prietenia inseamna sa gandesti la fel, sa fii impreuna in fiecare situatie, sa lupti pentru a face ceva. Poate ca suntem diferiti, poate ca nu avem incredere unul in altul, suntem din licee diferite sau avem alte prioritati, dar suntem o generatie, trebuie sa facem ceva, trebuie sa fim impreuna, sa ne unim, iar aici nu ma refer doar la un proiect de genul celui pe care l-am facut. "Freeze Movie" este doar dovada ca putem.
Scrisoare catre liceeni, mesaj pentru generatia actuala. Poate ca pare simplu, poate ca asa si este. Prin cuvinte simple pot incepe marile schimbari. Just listen:
" Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat."
"Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa."
"Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati."
"Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand."
"Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat."
"Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise."
"Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura."
"Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat."
"Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele."
"Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba."
"Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie"
"Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!"
"Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?"
Pana voi afla cum pot sa il fac sa emita de pe calculatorul meu, m-am gandit sa fac un tutorial despre cum se face un radio pe net (cu Winamp). Este inspirat de pe youtube, este mult prea detaliat, dar daca vei face ceea ce am scris si daca nu ai ip care incepe cu (192.168...) , cu siguranta vei avea propriul tau radio. So tutorialul estee... acesta:
- Intra aici si downloadeaza shoutcast (in dreapta ecranului al 3 lea de sus in jos). Dezarhivezi programele (click dreapta- winRAR- extract to shoutcast:)) ) si le instalezi urmand pur si simplu pasii de instalare (next-next etc). Poti sa downloadezi daca vrei si ultima versiune de Winamp.
- Apoi, deschizi Winamp si din partea de sus click options- preferences-plug-ins-DSP/Effect- SHOUTcast Source DSP. Iti apare o fereastra mica :p.
- La Output selecteaza Output 2. Da click apoi tot in aceeasi pagina pe sectiunea Yellowpages si in partea de jos asigura-te ca e bifat "make this server public". La Description scrie numele radio ului si la Genre: genul de muzica pe care o sa il difuzezi. Apoi, tot in aceeasi pagina, adica la Output apasa Connection. La Adress copiaza ip-ul calculatorului tau, la Port scrie 8000, la Password scrie parola pe care o vrei, la Encoder selecteaza cifra 2, iar la Reconnection Timeout scrie un numar cat mai mic (eu am scris 2 secunde).
- Intra acum din partea de sus in a 3-a sectiune (Encoder) si selecteaza Encoder 2, la Encoder Type selcteaza MP3 Encoder si la Encoder Settings 64 kbps, etc. Mai e foarte putin.. Deci, intra acum in Start-Programs-SHOUTcast DNAS- SHOUTcast DNAS (GUI) si in fisierul care iti apare click in partea de sus pe Edit config, iar in notepad-ul care se deschide, tot aproximativ in partea de sus, la “Password=”, scrie parola pe care ai scris-o si in Winamp.
- Ultima parte: deschide din nou Winamp- options- preferences-plug-ins-DSP/Effect- SHOUTcast Source DSP. Iti apare din nou fereastra mica :p. Acolo, la sectiunea Output click Connect.
- Conexiunea este facuta, radio-ul deja merge, acum pur si simplu pune melodii in Winamp.
- Pentru ascultatori- foloseste link-ul urmator: "http://xxx:8000/listen.pls, inlocuind "xxx" cu ip-ul tau. O alta varianta este ca ei sa deschida Winamp, sa apese cltrl L, iar la URL sa scrie http://xxx:8000.
Cum nu am vrut sa folosesc youtube sau alte programe oferite de blogspot pentru a incarca muzica pe blog, mi-am facut recent un radio, functionabil in Winamp si pe care il voi porni de obicei seara, dupa ora 8 30. Radio-ul se numeste ifem_radio (foarte putin original :))- ifem = Iosif Flavius Edmond Madalin, numele meu) si va difuza muzica de top din genuri variate precum rock, pop, country sau chiar gospel. Pentru a putea asculta ifem_radio (trebuie neaparat sa schimb denumirea radio-ului:)) ) dati click aici si deschideti fisierul aparut cu Winamp (open with Winamp). Sper sa va placa.
Radio-ul este temporar indisponibil. Daca stie cineva cum il pot face sa functioneze daca am ip privat (192.168...) poate sa scrie la comment-uri.
Pentru ca intotdeauna a incepe un lucru este mult mai greu decat a continua unul deja inceput, prima mea postare va contine ceva ce am scris cu mult timp in urma (mult pentru mine) si anume prima mea poezie (si singura). Este scrisa in doua variante, la distanta de cateva luni, între clasa a 5-a si a 6-a si exprima aspiratia si speranta ce indreapta omul spre absolut, spre nemurire, intr-o lume în care nu se regaseste :)). O alta interpretare este ca poezia incearca o rima fara rost, folosind cuvinte si subiecte incompatibile prezentului sau starii actuale.
Nu are titlu, nu are subiect, are poate doar rima. Dar, in sfarsit afisez prima mea postare!!!
Un pas, o clipa, doi pasi, o clipa, cu fiecare pas se scurge din mine o farama de viata prin clepsidra neinduratoare a timpului: o farama de dorinte, o farama de griji, de sentimente, de ganduri, un strop de lacrimi, un strop de bucurie, de iubire, de ura. Stiu asta dar continui sa merg. Astept sa se umple clepsidra. Mi-am inceput drumul sperantei, iar odata pornit, ma poarta catre o singura directie: calc apasat cu pasu-mi sovaielnic, parca coplesit de amploarea momentului de "a fi". Intreaga existenta imi apasa umerii incovoiati, iar responsabilitatea ei ma face sa ma simt infim in fata universului colosal si prea plin de materie. Ochii-mi vor sa priveasca spre infintit dar nu pot zari decat orizontul, atat de aproape, dar intotdeauna neatins, o iluzie desarta ce a pacalit pe rand fiecare fiinta. E prea tarziu pentru a privi departe, e prea tarziu pentru vise, e prea tarziu pentru nimic. E timpul intaiului si celui de pe urma zbor, ce va continua pana cand ceara fragilului omenesc, ceara aripilor, se va topi in valuri fierbinti si ma va lasa imi sfarsesc calatoria vietii asa cum am inceput-o, maistuos. Sunt propriul meu actor, sunt regizor, critic si sufleur, scena insa nu e doar a mea. Imi joc bine rolul: imit, vorbesc, 
tac, rad, plang, alerg, ma opresc, obosesc, imi pun si-mi scot cele mai irealistice masti, traiesc. Cea importanta este insa doar piesa, nu jocul, nu scena, nu decorul sau machiajul, caci pe tarmul cerului de miaza-noapte spectatorii fara masca asteapta in tacere. Din cand in cand aplauda, uneori joaca impreuna cu mine, ma insotesc pe scena, par actori, dar nu sunt, caci nu ma imita, ci ma ajuta sa ma imit pe mine. Nu huiduie, ci tac, nu parasesc sala, ci se apropie de scena, nu ma judeca, ci ma ajuta sa devin ceea ce pot fii. Mi-am inceput drumul, mi-am inceput calatoria fara tinta, bagaje sau sfarsit. Sunt nomad in propria-mi tara, sunt strain pentru cei ca mine si dusman pentru cei ce ma iubesc. Acum nu sunt singur, pe drumul prafuit, ingust si abrupt sunt grupati cei ce ma insotesc: calatorii fara aripi, turistii tracatori si cei putini. Acum nu sunt sigur, inca nu sunt, dar voi fii. Intotdeauna zburatorii raman singuri. Mai este timp. Stiu ca mai este. Sper ca mai este. Vreau sa mai fie, insa in curand nu va mai fii. Orologiul timpului va bate din ce in ce mai repede, rasunand sfasietor in ritmul unei inimi zdrobite de graba inconstienta a zilelor ce trec ireversibil pana ce totul se va transforma intr-un singur sunet indelung si strident ce se va pierde incet in aerul rece ce aduce uitarea si obisnuinta. Apoi totul va muri, figurat, propriu si ireversibil. Mi-am terminat drumul? Sunt singur? Cat timp? De ce? Tot ce pot face este sa continui sa merg. Un pas, o clipa, doi pasi, o clipa, traiesc viata la un pas distanta, sunt conectat...
